Cum afară plouă, plouă, cu cadență bacoviană, mi s-a părut momentul ideal de scris un articol despre insulele Feroe, cel mai ploios loc din lista explorată de mine (cu până la 300 de zile de ploaie pe an, întrece până și faimoasa Scoție).
Nu am cuvinte să descriu fascinația mea pentru Feroe încă de dinainte să pun piciorul pe iarba lor verde ca merele alea care-ți lasă gura apă doar când te gândești la ele.
În imaginația mea, nu exista loc mai exotic. Dorința asta a fost aprinsă încă din copilărie, când România juca fotbal cu Insulele Feroe, iar eu mă uitam cu ochi mari la stadionul lor de pe atunci, construit la o aruncătură de băț de ocean.
Și uite cum visul meu din anii ‘90 se împlinește în 2022.
Dar întâmplarea face că, doar cu o zi înainte să ajung în insule, am avut ocazia să văd erupând vulcanul Meradalir din Islanda. A fost o experiență unică și copleșitoare, căreia i-am acordat atât de multă atenție și energie, încât în sufletul meu nu prea mai rămăsese loc pentru Feroe. Bucuria vizitei se diminuase considerabil, dar noroc cu ultimul strop de curiozitate, care nu m-a lăsat rece până la capăt.
Cu starea asta ciudată de spirit am aterizat în Vágar, cel mai mic și cosy aeroport pe care l-am văzut vreodată, unde două avioane și un elicopter erau singurele care păzeau pista.
Bucuros de cunoștință, am salutat țara cu mai multe oi decât locuitori: Feroe.
Ne-a plouat încă din prima zi, pentru că vremea capricioasă și-a făcut de cap, iar norii s-au scuturat zilnic, fără excepție. Dar cum altfel să rămână iarba proaspătă pe acoperișuri? Pentru că, da, Feroe e locul acela din povești unde casele-s ca de hobbit (preferatele mele sunt cele negre cu ferestre albe) ori păstrează vii amintirile vikingilor, în pietrele din zidurile construite cu sute de ani în urmă.
Dacă mă întrebi de activitatea din zonă, aș compara fără exagerare Feroe cu Cucuieții din Deal. Pe străduțe, nici țipenie de om, poate doar vreun turist rătăcit în căutare de restaurante inexistente sau existente, dar închise. Feroe e ca un mare sat plin de liniște și pace, mai puțin când încalci legea și sari gardul ca să faci o poză bună pe partea cealaltă a pajiștii goale. Atunci te prinde singurul paznic pe o rază de o insulă și aproape-ți sare cu dreptatea la gât. Dar ștergi poza, îl calmezi, te îndepărtezi cât mai repede, depășești momentul și iei o gură de aer tare (pentru că, Slavă Domnului, îl ai din plin).
Realitatea îți va arăta două zile mai târziu că există și localnici buni, când Rose, proprietara restaurantului de lângă cazare, îți descuie ușa casei și te lasă singur înăuntru, ca să poți intra în call de pe wifi-ul ei.
Trecând de la oameni la locuri, pe cât de pustii sunt insulele, pe atât de bine conectate sunt între ele. Și nu oricum, ci prin poduri și tunele suboceanice. Am rămas mut când am trecut prin cel mai lung tunel de sub Oceanul Atlantic, de aproape 12 kilometri, care are până și un giratoriu! E ceva ireal pentru o regiune atât de mică și pentru un român obișnuit cu două autostrăzi în toată țara.
Deși peisajele sunt spectaculoase, pe lângă cele 70 de tipuri de oi feroeze (din aceeași rasă toate) care patrulează străzile și dealurile, fauna nu e atât de ofertantă pentru un fotograf de wildlife. Sunt puține specii terestre, dar mai multe acvatice (fiindcă oriunde te-ai duce, nu ai cum să fii mai departe de 5 km față de apă).
Scoicarul e pasărea lor națională, pe care feroezii o sărbătoresc anual pe 12 martie (data când ar trebui să se întoarcă în insule).
Nici cu pufinii nu stau rău, iar dacă ai norocul să-i prinzi zburând prin fața uneia dintre cele 10.000 de cascade, atunci te poți întoarce împlinit acasă. Eu i-am fotografiat în Mykines, insula cu cea mai mare colonie.
Am debarcat după 2 ore de valuri nebune, m-am odihnit o oră ca să-mi revin din amețeală și răul de mare, dar apoi am fost numai al lor.
Pont: dacă ai ocazia să te cazezi în Tórshavn, capitala lor, și faci o plimbare în parc, să nu te iei după panoul care zice că găsești rața mandarin acolo. Nu de alta, dar mai degrabă o găsim la Timișoara.
Eu am căutat-o o zi întreagă, iar localnicii nu o văzuseră niciodată (așa că m-am consolat cu frumusețea asta de măcăleandru feroez).
Dacă vrei și tu să vizitezi cel mai exotic loc din imaginația mea, recomand turul foto organizat periodic de Dorin Bofan. Eu cu el am fost și mi-a plăcut experiența.
Și pentru că tot ai ajuns până aici, aș mai vrea să știi că:
Insulele au în total mai puțin de 10 semafoare.
Transportul în comun e gratuit în capitală.
Încă se mai practică vânarea masivă a balenelor și delfinilor.
Nu există închisoare în Feroe.