Interviu cu Tuperna Davidsen

Am rugat-o să se prezinte singură înainte de a-mi răspunde la întrebări:

Copilăria mea în Ilulissat a fost absolut minunată! M-am jucat mult afară cu prietenii mei. Pe atunci nu era internet, nu aveam telefoane inteligente, și dacă voiam să mă văd cu o prietenă anume, trebuia să merg până la ea acasă și să-i bat la ușă. Vara, familia mea mergea în afara orașului: ne petreceam vacanțele în natură, dormeam în cort. Tata mergea la vânătoare de foci, iar eu rămâneam cu mama și bunicii mei pe lângă cort. Ei culegeau fructe de pădure și plante aromatice și găteau mâncăruri cu pește, carne de pasăre sau de focă. Eu mai mergeam la plimbare pe malul mării, fie să caut mici vietăți ori scoici, fie ca să adun pietre frumoase, deosebite. Îmi aduc aminte ce vremuri extraordinare au fost. Nu aveam când să mă plictisesc și debordam de creativitate.

Fiul meu are o copilărie complet diferită, însă eu încerc, pe cât posibil, să îi transmit tot ce am învățat eu când eram copil. Ne petrecem mult timp în aer liber, mai ales la cabana pe care o avem, fiindcă acolo poate învăța direct de la natură, din tot ce ea îi oferă. Îi spun mereu cum trebuie să respecte natura: trebuie să prindă mereu doar atâta pește cât putem mânca, nu trebuie să arunce gunoiul aiurea.

Când eram mică mâncam preponderent ceea ce se găsea în zona noastră. Încă mâncăm tradițional acasă, însă am observat ce impact are globalizarea asupra felului în care ne hrănim. Multe familii consumă azi mâncare europeană și de tip fast-food; din ce în ce mai multe lanțuri de fast-food își deschid restaurante în Groenlanda, iar eu văd asta ca pe o amenințare la sănătatea poporului nostru.

De mii de ani inuiții se hrănesc cu ceea ce vânează și pescuiesc. Groenlanda este situată în regiunea arctică unde nu e posibil să cultivi legume și verdețuri. Mai sunt câțiva care și-au construit sere și cultivă legume pentru consumul propriu. Pentru noi e foarte scump să cumpărăm alimente produse în alte țări. Atunci când venim de la vânătoare reușim să  folosim aproape integral vânatul, iar carnea se împarte cu toți membrii familiei. Să zicem că merg cu ai mei la vânătoare de reni; în fiecare an vânăm doar atâția reni cât avem nevoie astfel încât să ne ajungă tuturor carnea pentru un an. O porționăm cu atenție: asta e pentru supă, asta o punem la tocăniță, asta merge la tocat, asta e pentru grătar, asta o preparăm la cuptor, și tot așa. Din ficat facem paté, iar blana o folosim să îmbrăcăm șezutul la sănii iarna. Și focile le împărțim, tot așa, cu întreaga familie. Noi păstrăm carnea, iar cu restul hrănim câinii. După mine, noi chiar ne hrănim sustenabil în Groenlanda fiindcă vânăm animale sălbatice care umblă libere, nu sunt ținute prizoniere în captivitate.

Nu cred că e greu să câștigi o pâine în Groenlanda. Cine vrea să muncească va găsi de lucru. Eu, ca profesie, sunt asistent medical, însă anul trecut m-am hotărât să iau o pauză și de atunci lucrez în turism. E mult mai plăcut să lucrezi cu clienți fericiți decât să îngrijești persoane bolnave sau pe patul de moarte. Am numai de câștigat fiindcă mai tot timpul sunt pe-afară, iar asta e fantastic.

Nu am senzația că mi-ar lipsi ceva în rutina zilnică. Bineînțeles că simt lipsa prietenilor mei care stau în Nuuk. În Groenlanda, dacă vrei să mergi în alt oraș, nu se poate fără să iei avionul sau un feribot, așa că uneori îmi doresc să fi locuit mai aproape unii de ceilalți.

Noi în fiecare iarnă mergem în sălbăticie pe săniile trase de câini (și acum facem asta, dar mult mai rar decât când eram eu mică). Acum iernile sunt mai scurte, zăpadă e din ce în ce mai puțină și nu mai țin oamenii chiar așa de  mulți câini. Însă bucuria de a călători pe o sanie trasă de câini este de nedescris, absolut de fiecare dată. Câinii abia așteaptă să tragă sania pe zăpadă, tu respiri aer curat și nu ești nevoit să suporți zgomotul motorului și nici poluarea aferentă.

M-am gândit să-mi iau un an sabatic și să merg într-o țară unde se vorbește engleza fiindcă aș vrea ca fiul meu s-o învețe foarte bine. Însă niciodată nu mi-a trecut prin minte să părăsesc de tot Groenlanda. În total am stat în Danemarca vreo patru ani dar îmi era mereu dor de țara mea, de natură, de obiceiurile noastre. Nu pot trăi fără toate astea, fără familie și fără prietenii mei. Pentru noi toți cei de aici este foarte important să avem natura aproape, să ne conectăm cu ea.

Hmmm, cred că pentru noi to ți e ceva firesc, nu ne gândim la asta. Noi de fel zâmbim mult și suntem foarte prietenoși. Inuiții sunt oameni calzi, ei primesc pe oricine cu brațele și inima deschise.

Chiar se simte diferența între cum era clima când eram copil și cum e clima acum. Cu treizeci de ani în urmă aveam abia nouă ani și, pe vremea aceea, marea îngheța iarna. Pescarii mergeau din oraș pe jos la pescuit și tăiau copci ca să prindă pește. Acum marea nu mai îngheață deloc. Pe vremuri aveam zăpadă multă din noiembrie până în mai și vremea era mereu la fel în fiecare an, fie vară, fie iarnă. Acum încep târziu ninsorile, prima e prin octombrie, apoi mai ninge o dată poate în ianuarie (dar doar puțin) și în rest plouă foarte des. Rezultatul e că se creează straturi alternative de zăpadă și gheață și asta e în detrimentul animalelor. Avem furtuni atât vara, cât și iarna. Uneori vara plouă abundent (se poate chiar să și ningă) și a crescut umiditatea aerului; vara avem ceață în mod frecvent, ceea ce e iarăși neobișnuit.

Așa e, în ultima vreme ceața e tot mai prezentă. Noi, inuiții, nu suntem prea pricepuți la planificare. De regulă, ne uităm pe fereastră dimineața, vedem care-i timpul probabil și restul zilei se desfășoară în funcție de asta. Ceea ce e util oarecum doar celor care nu depind de starea vremii când sunt la serviciu. Și mai avem noi ceva numai al nostru, scris în ADN-ul inuit: știm că nu putem schimba vremea, așa că ne adaptăm la ea rapid. Ce mai pot să-ți spun este că mulți dintre noi, cei care locuim în Groenlanda, ne-am cam săturat de capriciile astea meteorologice, de schimbările dese și imprevizibile.

Pe vremea lor nu erau turiști. Oamenii erau izolați de tot și de toate dar, cu toate astea, erau foarte activi și se bazau aproape exclusiv pe ce vânau sau prindeau. Câinii erau de asemenea foarte importanți. Verile se petreceau în aer liber, departe de orașe. Oamenii locuiau la cort, mergeau la vânătoare de foci și prindeau pește pe care apoi îl uscau ca să aibă provizii pentru iarnă.

Îmi amintesc că mama se ocupa cu pregătirea pieilor de focă pe când eram eu copil. Spăla bine pielea, o curăța și o usca și apoi ne cosea din ea hanorace, kamik-uri (n.a. cizme lungi și groase) sau mănuși. Multe s-au schimbat de atunci și oamenii trăiesc diferit acum din cauza televiziunii și a rețelelor sociale.

Groenlanda are puțini locuitori (n.a.: aproximativ 56.000) și majoritatea se ocupă cu vânătoarea și pescuitul, așa că autoritățile au decis să mențină scăzut prețul combustibilului pentru a-i susține pe vânătorii și pescarii noștri. Dacă vrei să dezbatem subiectul poluării în Groenlanda, atunci trebuie să vorbim despre navele de croazieră care vin în număr mare aproape de coastele noastre vara. Aici ar trebui să fie mai severe autoritățile și să înăsprească regulile astfel încât să nu permită oricărui tip de navă să pătrundă în apele Groenlandei.

În ceea ce mă privește, nu cred că e benefic să avem două aeroporturi pentru zborurile transatlantice. Mă tem că vom fi copleșiți de turismul în masă și rezultatul va fi distrugerea naturii și a vieții sălbatice din Groenlanda.

Nuuk și Ilulissat deja sunt orașe foarte mari. Autoritățile au decis mereu să aloce bugete mai mari acestor două orașe și cumva par să fi „uitat” de celelalte, mai mici, care nu s-au dezvoltat așa cum cred eu că ar fi meritat. Cu toate astea, Nuuk și Ilulissat sunt cele două orașe care aduc cele mai mari venituri pentru toată insula și de aceea se pune accentul pe ele, iar oamenii au început să se mute în ele din satele și orașele mai mici. De aceea nici nu prea mai sunt locuințe suficiente și prețurile au luat-o în sus.

Eu sunt total împotriva acestor nave de croazieră în special fiindcă poluează masiv și apoi pentru că ele ajung în locuri unde viața sălbatică ar trebui să rămână neatinsă, netulburată. E adevărat că turiștii nu prea cheltuiesc mult la noi pe insulă. Doar câteva companii locale au de câștigat de pe urma lor, însă eu nu agreez acest tip de turism absolut deloc. Nava acostează în port o zi și călătorii nu sunt deloc curioși să afle despre cultura noastră. Ei sunt fericiți că au bifat Groenlanda pe lista cu „Am fost acolo”, nu-i interesează nimic altceva.

Sunt perfect conștientă că trebuie să avem grijă de mediul înconjurător. Niciodată nu arunc deșeuri în natură, mereu adun plastic dacă îl găsesc aruncat pe undeva. Nu folosesc niciodată pungi de plastic la cumpărături – urăsc plasticul – dar e tare greu să-l eviți fiindcă totul e ambalat în el. Foarte rar cumpăr de la supermarket carne/ carne de vită fiindcă eu mă hrănesc preponderent cu ceea ce prinde sau vânează familia mea. Mă străduiesc să îi imprim și fiului meu această grijă pentru natură și pentru viața sălbatică. Îi spun că orice gest, cât de mic, poate face diferența. De exemplu: nu pescui decât strictul necesar. Ia-ți numai cât ai nevoie. Nu culege flori că așa ai tu chef. Noi nici măcar nu avem mașină, mergem mai mult pe jos sau ieșim cu barca.

Sigur că am întâlnit și persoane care nu apreciază ceea ce are natura de oferit și nici nu cred în schimbările climatice. Cred însă că majoritatea turiștilor pe care i-am întâlnit au dat dovadă de mult respect în relația cu mediul. Din păcate, am întâlnit și oameni care sunt de părere că natura „se repară singură”.

Am întâlnit și oameni de prin partea locului – mai cu seamă pescari care exact din asta trăiesc – care nu respectă suficient marea/ natura. Mulți dintre ei aruncă gunoiul din barcă în ideea că marea e un fel de groapă imensă de gunoi și asta e foarte, foarte urât din partea lor.

Cu siguranță! Am întâlnit mulți care nu cred în încălzirea globală și care sunt de părere că e absolut normal ca vremea să fie deopotrivă și mai caldă dar și mai rece de-a lungul anilor. Ce le-aș spune? Păi le-aș sugera să vină să trăiască aici, aproape de Polul Nord, și se vor convinge singuri că schimbarea climatică e reală și se simte.

Turiștii spun multe și de toate. Acum cred că subiectul la modă ar fi „pistele de aterizare” – că e nevoie să le prelungească (n.a. ca să poată ateriza pe ele avioanele transatlantice). Alt subiect ar fi „să se ajungă mai ușor în Groenlanda”. Cum ar fi să avem aici un număr și mai mare de turiști? Cei mai mulți vizitatori se plâng că e scumpă Groenlanda sau că e o destinație mult mai dificilă comparativ cu altele. Bine, tot ei spun și că e unică, deosebită, și că-și merită banii. Și apoi sunt vasele alea de croazieră și turiștii care nu contribuie direct cu bani pe care să-i investim aici la noi.

Am mai auzit că se vorbește mult despre Groenlanda pretutindeni și cred că e vina lui Trump (fostul președinte al SUA) fiindcă el a declarat  la un moment dat c-ar vrea să cumpere Groenlanda 🙂

Cred că guvernul danez are relații strânse cu politicienii americani. Nu sunt sigură că e așa, e doar părerea mea. Cred că de aceea se vor construi aeroporturiIe din Nuuk și Ilulissat, ca să existe zbor direct din și în America. Cred în continuare că țara noastră e mult prea tributară politicii practicate de guvernul de la Copenhaga.

Sper din toată inima să nu transforme Groenlanda într-o destinație exotică. Locul ăsta trebuie să rămână așa cum este: unic.

Nu am idee ce se întâmplă cu trupele americane din Kangerlussuaq. Războiul din Ucraina se simte: au crescut prețurile. Din punct de vedere politic însă, nu știu ce repercusiuni are.

După mine, e o nedreptate. Nu doar bărcile cu pânze roșii, ci și altele din alte țări care vin vara în Groenlanda, mai ales în Ilulissat, pentru turism. Ei se folosesc de natura noastră pentru a face bani, dar nu plătesc taxe aici și nici nu angajează oameni din partea locului. Cred că lumea a devenit obsedată de bani. Totul se-nvârte în jurul banului, de unde/ cum îmi iese banul. Oamenii nu prea mai joacă cinstit, e din ce în ce mai puțină empatie și asta mă sperie teribil.

Vara sunt din ce în ce mai multe bărci/ nave cu turiști și toată lumea vrea să vadă balenele. Mi se pare că balenele care vin aici au devenit mai timide. Balenele cu cocoașă sunt niște animale destul de curioase și dacă le lași în pace, până la urmă vin ele singure aproape de barca ta. Nu trebuie să le cauți tu cu obstinație fiindcă au și ele nevoie de liniște, trebuie să doarmă și să mănânce netulburate.

Deja m-am obișnuit cu toate. Vara, când e lumină continuu și avem vacanță, fiecare alege când vrea să se culce și la ce oră se trezește. Pentru mine personal noaptea polară e cea mai grea, fiindcă e mereu întuneric, mai ales între sfârșitul lui noiembrie și începutul lui decembrie. Dar luminițele decorațiunilor de Crăciun îmi dau puterea să merg mai departe, apoi petrecem oricum mai mult timp în casă, alături de familie și de prieteni.

Când ești afară, departe de orice fel de civilizație, unde e întuneric beznă fiindcă n-ai lumini de la case, iluminat public sau mașini, acolo dansează numai pentru tine, oriunde te uiți și cât vezi cu ochii, luminile aurorei. Întotdeauna mi se pare că e magie pură.

Am umblat mult prin lume. Ce-mi doresc acum e să ajung în Peru și în Sri Lanka, vreau să reușesc să le înțeleg din punct de vedere cultural. Eu tot zic că vreau să-i ofer fiului meu experiențe, nu lucruri. Cu experiențele rămâi în suflet pentru totdeauna și îmi doresc enorm să ia contact cu cât mai multe culturi.

Cu toate că sunt născută și crescută în Groenlanda și aici locuiesc, nu am văzut în viața mea un urs polar în realitate. Ca să văd urși polari ar trebui să merg pe coasta de est a Groenlandei. Sper să și reușesc cândva!