Interviu cu Sergiu Bejan

Începuturile mi-au fost luminate de amintirile din copilărie prin munții Bucovinei, apoi pe malul Dunării la Orșova acolo unde mi-am început cariera sportivă și tot acolo am început să descopăr și partea artistică din mine. De la smartphone la DSLR am trecut relativ repede. În 2016 mi-am achiziționat un Nikon D3400 care mi-a fost alături în descoperirea acestei pasiuni, apoi un D7200 și în prezent partener de aventuri îmi este Nikon D7500 cu care mă bucur de fiecare moment petrecut în natură. Pot spune că prin pasiunea aceasta am învățat să privesc natura din alt unghi și să mă bucur mai mult de tot ceea ce mă înconjoară.

Da, suntem pe final de an și Campionatul Mondial de unde trebuie să ne luăm biletele pentru Paris, se apropie cu pași repezi. Competiția supremă de anul viitor reprezintă un vis pentru care lupt zi de zi și am încredere că rezultatul va fi unul pe măsură. În această toamnă, după ce ajung acasă la familie, îmi doresc să surprind în imagini, locuri și animale din Bucovina pe care nu le-am mai întâlnit până acum. Vom vedea ce o să iasă!

Dorința de a-mi face părinții mândri a fost unul din motivele pentru care nu am renunțat. Îmi place lucrul bine făcut și mi-am dat silința ca fiecare antrenament să fie cel mai bun, astfel rezultate n-au întârziat să apară. Nu este ușor sa faci același lucru zi de zi, lună de lună, ani la rând, dar bucuria pe care o simți la final este incredibilă.

Ca să fiu sincer, abia anul trecut am început să am mai multă răbdare în ceea ce privește fotografia de wildlife. Eu, în general, mă plimbam destul de mult când ieșeam la fotografiat și norocul mi-a scos în cale tot felul de momente, însă am început să înțeleg că fără răbdare e greu să obții fotografiile acelea spectaculoase cu vietăți, care-ți taie răsuflarea. Așadar, am început să stau la pândă cu orele în speranța că va ieși vreun suflețel fix în direcția obiectivului meu. Rezultatele nu au întârziat să apară.

Trăiesc într-un colectiv numeros de la vârsta de 15 ani și, chiar dacă am mai ieșit singur la fotografiat, îmi place să fiu însoțit și să împărtășesc trăirile mele și cu altcineva. Bucuria și liniștea pe care o simt când sunt în natură, vreau să le împărtășesc și cu ceilalți. Citez: „Ce înseamnă pentru tine să ajungi acasă și să nu ai de dat explicații, să faci ceea ce vrei și să nu vorbești cu nimeni? Libertate sau singurătate?” – din punctul meu de vedere este singurătate.

Am vizitat o mare parte din Europa, dar am reușit să ajung în Statele Unite și Tokyo, Japonia. Din păcate, timpul ne este insuficient pentru a ne putea bucura de frumusețile orașelor prin care ajungem, deoarece scopul nostru este altul. Mi-ar plăcea să ajung în câteva zone muntoase care sunt foarte ofertante din punct de vedere fotografic. O vizită în Safari m-ar entuziasma la maxim mai ales că în ultima perioadă am tot văzut fotografii realizate acolo, poate este un semn. Italia, Elveția, Austria, Slovenia sunt câteva țări de la care mi-aș dori câteva imagini de colecție pentru portofoliul meu.

Dumnezeu mi-a adus în cale o mulțime de oameni frumoși care m-au ajutat să-mi îndeplinesc anumite dorințe. Atât pe planul sportiv, dar și pe cel fotografic am obținut rezultate cu ajutorul celor care au crezut în mine și au apreciat munca depusă.

Proiectul „Aripi” a prins viață la îndemnul Dianei Turcu, cadru didactic în Cluj, care a fost impresionată de imaginile pe care le-am realizat. A fost vorba de copii, natură și bucuria cu care cei mici urmau să primească informații despre aceste înaripate. Am acceptat fără să ezit și finalul a fost unul fantastic, apreciat și aplaudat la scară largă.

Expoziția care tocmai s-a încheiat, Bucovina-Ținutul Echilibrului, a fost susținută de Apa Bucovina și tocmai de aceea au fost prezente imagini exclusiv din această zona. Nu se compară bucuriile resimțite în urma acestor evenimente cu mândria obținerii unui rezultat sportiv, dar sufletul se umple de mulțumire și fericire în ambele cazuri. Sunt diferite, dar uimitoare ambele cazuri.

Oh….ce bine ar fi dacă uneori ne-am comporta ca unele vietăți pe care le-am tot întâlnit. Sunt atât de pure, empatice și sincere câteodată. Simplitatea cu care trăiesc este de invidiat. Nu de puține ori mi-a venit în minte dorința de a fi, pentru o zi măcar, o pasăre călătoare. Să observ lumea dintr-un alt unghi și să mă las purtat de vânt.

Râd….este fix următoarea întrebare la care urmează să răspund. Nu cred că sunt singurul care o consideră cea mai deasă întrebare primită, dar cumva are sens și este normal. Nu pot să aleg o singură fotografie pentru că am multe preferate. Recunosc, nu am stat niciodată să analizez și să aleg una, dar cred ca m-aș duce mai mult spre partea de wildlife.

Fotografierea vieții sălbatice îmi inspiră ceva diferit, ai nevoie de mai multă răbdare, perseverență și tenacitate. Tind mai mult spre partea asta, cu toate că sunt peisaje care nu te lasă să clipești.

Cu tristețe îți destăinui că am momente în care mă gândesc să nu mai împărtășesc locațiile pe care le vizitez. Ce lasă omul în urma lui, este îngrozitor. Încerc să nu las și să nu iau nimic din ceea ce aparține naturii (mai fur câte o gură de aer și un strop de liniște, fie vorba între noi).

Fără sa stau pe gânduri, Cerbul carpatin este animalul care mă impresionează de fiecare dată când îl întâlnesc. Elegant, puternic, impunător și fascinant sunt trăsăturile care-mi vin în minte la fiecare schimb de priviri cu el.

„Cu răbdarea treci și marea” – încă lucrez la nivelul meu de răbdare, dar pare că am din ce în ce mai multă pe zi ce trece.