Închizi ochii și auzi cum trosnesc lemnele în soba-gigant din mijlocul taifunului. Încă puțin și simți cum te doboară puterea naturii. Vântul bate atât de tare, că parcă te lovesc rafalele fierbinți de la zeci de metri depărtare. Când te apropii, poți să juri că un dragon prăjește un dinozaur într-o tigaie încinsă, iar grăsimea sfârâie ca la Ignat 😉.
Deschizi ochii și te întrebi dacă așa arată Iadul. Limbi de foc sar din pământ, se încovoaie în aer și cad grele pe unde apucă. Unele se lipesc la grămadă și formează zidul, cel ce va deveni crater în curând. Altele curg șiroaie, ca un râu tulbure de munte.
Te întrebi care sunt șansele ca un strop de foc să ajungă și la tine. Te înfiori, îți trece prin minte toată viața, apoi uiți rapid de gândul prostesc – știi că oricum nu ai avea scăpare. În locul lui, pe față îți apare un zâmbet ștrengar, o bucurie pură, ca atunci când erai mic și bunica îți dădea să guști din mâncărica de gutui, preferata ta 🙂.
Fiorul devine emoția necunoscutului și se transformă în entuziasmul de a fi acolo. Deși ești sus în vârf, iar focul arde în hău, îngenunchezi la poalele lui. Ești atât de mic! Peste zâmbetul ștrengar pică acum o lacrimă – și nu vei ști niciodată ce vrea ea să însemne. Uimire, fericire, frică, dor, visare? – un amalgam de sentimente ce s-au amestecat cu sarea și curg acum din ochi.
Atât de neînsemnat m-am simțit în fața măreției naturii: erupția vulcanului Meradalir din Islanda.
Mi-ar fi plăcut să dau mai multă libertate emoțiilor, dar îmi răsuna în minte gândul că trebuie să trec la treabă, să surprind momentul. Camera era deja pe trepied, filma lava ce țâșnea la 15 metri în sus, dar nu aveam un unghi special, nu era vreun cadru deosebit. Iar eu nu puteam pleca din fața spectacolului fără o fotografie bună, așa că am ridicat timid drona.
Zbura rătăcită, încerca să-și găsească locul printre alte zeci de drone plecate în misiunea de a căuta cadrul perfect, iar eu o pilotam cu teamă, să nu devină scrum într-o clipă de neatenție. Cu toată grija mea, căldura prea puternică și traficul intens au dat-o peste cap și, pentru o bună bucată de timp, s-a pierdut conexiunea. Când am preluat controlul, devenisem eu cel care era pierdut.
Picasem iar pe gânduri, când, m-a trezit brusc, elefantul.
Un pui de elefant crescut din foc, brăzdat de râurile de lavă, cu trompa curgând în sus și spatele – un izvor de flăcări din care ieșea fumul ce forma norii peninsulei Reykjanes. Un elefant efemer, care a dispărut ușor, ușor după câteva minute de agitație nebună și mișcări zbuciumate ale vulcanului. Deși ai crede că e o imagine apocaliptică, nu mi s-a părut deloc așa. Meradalir a fost un vulcan cuminte, a erupt departe de civilizație și nu a afectat mersul lucrurilor în Islanda. Ba din contră, a unit oamenii și i-a lăsat muți în fața naturii.
Mi-am dat seama încă o dată cât suntem de mici, cât de scurtă poate fi viața și că, oricât am evoluat, tot nu putem controla forța pământului ori a cerului. Și nici nu ar trebui să încercăm.
Să te lupți cu natura, e misiune imposibilă. Să o înțelegi și să previi dezastrele, e soluția!
Meradalir a fost pentru mine a doua experiență „vulcanică”, la nici un an distanță de prima. Doar că prima oară drumul nostru a fost bătătorit de dinainte, la propriu și la figurat.
M-aș numi chiar „un norocos din cale-afară”. Mai aveam o singură zi de explorat Islanda, planurile erau deja făcute, avionul luat, cazarea plătită. Era 4 august (pe 5 dimineața plecam spre Insulele Feroe) când mă sună Ionuț Trandafirescu să-mi spună că tocmai a erupt vulcanul și îmi propune să mergem împreună. Nu am înțeles exact despre ce vorbea, credeam că se reaprinsese Fagradalsfjall – și oricum mi se părea o șansă mult prea rară ca să o trăiesc a doua oară. Ca să nu mai spun că doar cu o zi înainte căutam informații despre vulcanii activi din Islanda și nu am găsit nimic altceva decât niște cutremure firești.
Entuziasmul lui Ionuț m-a molipsit instant și, până să realizez ce se întâmplă, am spus un mare „da” pentru hike-ul la vulcan chiar în seara aceea. Am bifat rapid cele două cascade de pe listă – Skógafoss și Seljalandsfoss, unele dintre cele mai frumoase din Islanda, atracții care au pălit cu ușurință în fața vulcanului. Niciun alt obiectiv nu mai stătea de acum în drumul meu spre Meradalir. Mă îndreptam cu viteză spre el și mă minunam cu fiecare kilometru de norul splendid pe care îl aveam în față.
Pe Ionuț l-am întâlnit în parcarea Blue Lagoon, o altă atracție de top spre care nici măcar nu am privit. Așa ne-am cunoscut și am pornit la drum împreună. Mă simțeam ca un mic Harap Alb, plecat în călătoria vieții 😃. Am reușit cu greu să găsim loc de parcare în mulțimea de mașini de la baza traseului, apoi am luat-o agale la urcat.
Din fericire sau nu, fotografia de wildlife mă face mai mult să stau decât să mă mișc, așa că traseul m-a prins destul de nepregătit și extenuat după 5 zile pline de activitate în sudul Islandei. Dar pașii lui Ionuț, mai mari și mai duși pe munte, m-au forțat să țin ritmul. Cât despre peisaj, e greu de descris în cuvinte tot ce ne înconjura.
În stânga, soarele încerca să apună. O făcea timid, așa cum numai în Islanda știe – ține o veșnicie și parcă îi simți prezența chiar și în noaptea scurtă. Deasupra noastră, veghea semiluna pe sub care treceau nonstop avioane și elicoptere. Pe pământ, simțeam că tot pe lună suntem 🙈. Acum călcam pe pietre mari, tăioase și dezordonate, acum simțeam sub picioare mușchiul moale ca mocheta de la hotelurile cu multe stele. În dreapta era valea cu lavă neagră, întărită de la vulcanul de anul trecut.
După două ore intense, atât fizic, cât și psihic, l-am văzut. Mi s-au înmuiat picioarele, și nu de la efort. Era elefănțelul – sau semnul care mi-a spus că pot găsi wildlife în tot ce mă înconjoară, important e să am încredere și să nu renunț. A fost un alt moment în care mi-am dat seama cât de norocos sunt.
De ceva vreme, îmi e foarte greu să fac fotografie de peisaj și mă inspiră doar dacă, undeva, într-un colț de cadru, apare și un suflet care nu cuvântă – de cele mai multe ori, o pasăre în zbor. Acum provocarea era și mai mare. În fața unei minuni a naturii, e ușor să uiți de tine, să te pierzi, să simți că ții aparatul în mână pentru prima dată. Mai mult, nu poți să nu te gândești: ce aduci tu în plus? Lângă mine erau zeci de fotografi din întreaga lume, profesioniști de la National Geographic și mulți alții. Iar în aer, nici urmă de vreo pasăre.
A fost de ajuns să ridic drona și să văd cadrul, iar gândurile și fricile s-au topit în flăcările din fața mea. Am simțit că totul are un sens. Și o poveste.
Au urmat apoi câteva ore de tăcere. Deși tot traseul am fost ca niște gaițe gălăcioase, acum cuvintele ne deranjau. Orice alt sunet în afară de trosnetul jarului, nu-și mai avea locul. Am rămas muți de la apus până la răsărit, când, împinși de la spate de oboseală, am plecat de lângă spectacol. Ne-a fost greu să ne urnim de lângă lava ce se topea lângă picioarele noastre și ne ardea fețele în noaptea rece islandeză.
La capătul lui nu mă mai aștepta un miracol al naturii, ci mașina închiriată de la Avis România, pe care trebuia să o conduc rupt de oboseală, la 5 dimineața. Adrenalina de la urcare s-a consumat și în locul ei s-a instalat regretul de a nu mai fi acolo, dar și frustrarea de a nu prinde răsăritul la vulcan. Oi fi eu norocos, dar nu mi-a apărut în cale peștișorul de aur, pe care să-l rog să amâne zborul de la 7 dimineața 🫣. În schimb, în locul lui, mi-au apărut numai oameni buni.
Din prea multă agitație, am uitat telecomanda dronei în vârful muntelui, ascunsă printre bolovani.
Am realizat asta mult prea târziu, abia în parcare, când picioarele îmi deveniseră gladiole în vânt 🤭, iar ochii erau încețoșați și în fața lor vedeau numai perna. Am ajuns frânt la cazare, când primesc mesaje pe toate canalele de comunicare.
Așa l-am cunoscut pe Ágúst Óliver Erlingsson, care mi-a găsit telecomanda și a făcut eforturi supraomenești să mi-o înapoieze în aceeași dimineață. Nimic nu ar fi fost posibil fără ajutorul lui Ionuț, care a preluat-o, a dus-o la autobuz, dar și al șoferiței care mi-a înmânat-o, încheind astfel circuitul telecomenzii prin Islanda 🙈. Întâmplarea asta a fost cireașa experienței mele la vulcan și m-a făcut să mă întreb: oare câți dintre noi ar găsi 1000 de euro pe jos și s-ar da peste cap să-i ducă înapoi?
Am aflat mai târziu că Oliver, la cei 20 de ani ai săi, își propusese să facă lucrurile cât mai corect în viață.
Cam atât cu amintirile mele, dar nu cad în melancolie, pentru că așa cum m-a învățat Meradalir, viața e scurtă. Trec la visat și la plănuit următoarea călătorie în Islanda, de data asta sub forma unui tur foto. Un tur foto unde nu atracțiile turistice sunt obiectivul, ci experiența fotografierii, căutarea luminii ideale și a cadrelor „altfel”. Evident, accentul se pune pe wildlife și explorarea lumii sălbatice. August 2023, here we come! 🤗
Cam atât cu amintirile mele, dar nu cad în melancolie, pentru că așa cum m-a învățat Meradalir, viața e scurtă. Trec la visat și la plănuit următoarea călătorie în Islanda, de data asta sub forma unui tur foto. Un tur foto unde nu atracțiile turistice sunt obiectivul, ci experiența fotografierii, căutarea luminii ideale și a cadrelor „altfel”. Evident, accentul se pune pe wildlife și explorarea lumii sălbatice. August 2023, here we come! 🤗
Și pentru că tot ai ajuns până aici, aș mai vrea să știi că:
Meradalir e un vulcan de tip hawaiian – mare mi-a fost mirarea să văd că nu erupe dintr-un munte, ci dintr-o vale. Da, chiar există așa ceva, și e fascinant.
Islanda nu obosește niciodată și, în medie, un vulcan erupe o dată la cinci ani – așa că pregătește-te să fii printre norocoși.
Dacă te întâlnești vreodată cu un vulcan, nu uita (ca mine) să faci un selfie cu el (pentru nepoți sau alzheimerul de la bătrânețe) 😀.
Drona, chiar și cel mai nou model al lui DJI, se poate topi ușor sub căldura unui vulcan agitat (am pățit-o, pe testate).
Dacă ai noroc să prinzi loc (și suficienți bani), poți închiria un elicopter care să te plimbe pe deasupra vulcanului.
Nu te baza pe căldura vulcanului – serile în Islanda sunt răcoroase și e bine să fii îmbrăcat în straturi, ca ceapa.
Dacă ești fotograf, nu te aștepta la cadre senzaționale din prima – nu doar că rămâi perplex, dar ai și heat distortion din belșug.
Poți prăji cârnați pe lavă, așa că dacă ești român, mai salvează câțiva pentru după Crăciun 🙈.
