Corcodelul Mare

Scroll Down

Podiceps cristatus | Great crested grebe

Corcodel mare - ce asociere nefirească de nume. 

Când auzi „corcodel”, te aștepți să fie mic, nu? Bine, explicația este că e cel mai mare dintre toți ceilalți corcodei mai mici și pare să aibă sens.

Haute Couture

Deși acum e o specie comună, în secolul XIX a avut de suferit în UK, unde a fost vânat până aproape de dispariție. Cum să aibă ei ceva ce omul n-are? Așa că îi vânau pentru penele de pe creastă, cu care să împodobească „natural" pălăriile domnișoarelor. Oare domnișoarele de atunci i-au văzut vreodată cum arată? I-au văzut cum își poartă cu grijă copiii pe spate sau le-au privit vreodată dansul de împerechere, cu penele ridicate, în plin spectacol? Oare le-ar mai fi purtat cu mândrie în lumea lor mică? Poate că unele frumuseți ar sta mai bine ascunse, ferite de privirile lacome.

Libertate, frate!

El e alesul. Când puii cresc mai mari, corcodeii își aleg preferații. Îi iau în custodie și se ocupă în totalitate doar de ei, ignorându-i pe ceilalți - așa cum fac părinții din imagini. Ocazional, fraților mai mari, din altă generație, li se face milă de bieții pui părăsiți și preiau îngrijirea lor. După aproximativ trei luni, micuții își iau viața în propriile mâini și încep să se descurce singuri.

în ape line sau mai tulburi

Corcodeii nu se reproduc oricând, ci doar în anumite condiții. E important să găsească un loc sigur unde să-și construiască cuiburile. Contează vremea, nivelul apei sau cât de multă hrană pot găsi în jur. Când toate sunt prielnice, cei doi parteneri se apucă cot la cot de treabă și construiesc în doar câteva ore, din ierburi acvatice, stuf ori alge, căsuțele plutitoare. Sunt mai multe, fiecare pentru un anumit scop. Un cuib e folosit pentru împerechere, altul pentru odihnă, și cel mai important e destinat clocirii. După incubație, din cuibul clocit de ambii părinți, ies puișorii pufoși, cu cap alb și dungi negre. O familie frumoasă, împreună în ape line sau mai tulburi.

Drumul e greu !

Prima mea întâlnire cu ei a fost când se plimbau fără griji pe spatele părinților. A fost o imagine care a reușit să mă întoarcă în copilărie, să-mi transmită stările alea demult uitate, să-mi facă dor de mama. Corcodeii mari își duc puii în spate atunci când sunt mici și drumul e prea greu. Iar când ei devin prea grei, părinții fac schimb și îi poartă celălalt pe umeri. Îi cară cu grijă, sub penele lor călduroase și sigure, de părinți iubitori, ocrotitori. E și un mod de a-i învăța să înoate, lăsându-i în urmă la un moment dat, ca să vină apoi spre ei. Din când în când, mai fac cu toții o scufundare, dar fără să se desprindă unul de altul. Nu mai e mult până când puii vor da piept cu greutățile vieții. În scurt timp, puful gros se va transforma în pene, iar micuții corcodei vor cunoaște lumea.

Nostalgie

Pe cât de intense-i sunt acum culorile, pe atât de șterse devin iarna, când se face una cu anotimpul. Atunci penajul nu mai e la fel de spectaculos și aproape că devine alb-negru. Penele ce odată erau argintii/ cafenii, acum sunt albe – de zici că le-a desaturat un fotograf deranjat de prea multă culoare. Doar ciocu-i rămâne roz pal, iar ochii roșu aprins. Până și moțul de pe cap și penele din guler se ascund de frig și aproape dispar de pe căpșorul lui mic.

Dansul Nupțial

Cu creasta și gulerul ridicate, ritualul de împerechere găsește cuplul față în față, scuturând din cap, pe rând, dar și-n sincron. Punctul culminant îl reprezintă momentul în care ambii parteneri se scufundă, ridicându-se apoi piept în piept și oferindu-și reciproc bucățele  de plante, cu care vor construi împreună cuibul. Împerecherea se face chiar pe cuibul plutitor, construit anterior.

La el acasă

„Din București în Timișoara”, e prezent pe mai toate lacurile și bălțile din țară. Apa e în întregime mediul lor: mănâncă, dorm, cuibăresc pe apă. Foarte rar sunt văzuți pe mal și asta pentru că le e greu să meargă pe uscat. Sunt buni înotători, se scufundă după hrană și pot sta chiar și un minut sub apă. Însă, când nu plutesc, sunt tare stângaci, picioarele lor scurte fiind poziționate foarte departe de corp, spre capătul abdomenului. Are „mersu’ legănatu’”, cum s-ar zice pe la noi. 

Corcodelul mare – o specie pe cât de comună, pe atât de specială.

Prigorie

We use cookies to give you the best online experience. By agreeing you accept the use of cookies in accordance with our cookie policy.