Ciocîntors

Scroll Down

Se spune că numele i se trage de la cuvântul „avocetto”, care ar face referire la costumele alb-negru ale avocaților sau judecătorilor.

Rudă cu piciorongul – eu aș zice că sunt veri primari chiar. Ciocîntorsul are penaj asemănător cu verișorul lui, alb-negru, cu picioare colorate (albăstrui în cazul lui), dar mai micuțe (că altfel îl chema Piciorong). În schimb, se deosebește de departe după ciocul îndoit, de unde îi vine și numele.

Totul e asemănător între cele două specii, de la localizare și până la comportament. Se găsesc în zone cu apă mică, stau mai mult în colonii, mănâncă în general insecte, iar cuibul este o scobitură în pământ, căptușită cu vegetație. Sunt gălăgioși, cu voci similare, cea a Ciocîntorsului fiind parcă puțin mai melodioasă. Până și ritualul de împerechere e aproape identic cu cel al verișorului, aș zice că singura diferență e legată de picioarele lui mai scurte, care-i dau mai multă stabilitate pe spatele partenerei. Ambele specii devin agresive când se simt amenințate de intruși. Mai mult decât atât, Ciocîntorsul apelează la trucuri și face pe actorul când un atacator se apropie de zona de cuibărit. Se preface rănit, șchiopătează, cârâie și reușește să-i distragă atenția. Pentru că o pasăre rănită e o pradă mai ușoară, intrusul uită de cuib și puișori și se îndreaptă către el.

Specifică Ciocîntorsului e și metoda de pescuit a mâncării. Atunci când vizibilitatea e redusă și nu vede hrana, deschide ușor ciocul și mătură dintr-o parte în alta cu el, prin apă sau noroi, detectând prada prin atingere. Seamănă cu un cosaș agitat că nu se mai termină iarba și are mult de muncă. Deseori, mai multe exemplare dintr-un stol se sincronizează și execută simultan mișcarea.

De multe ori, când se plictisește și stă pe loc fără nicio activitate, își dă ușor capul pe spate, ca și cum ar sughița – e o mișcare ce mă face să mi-l imaginez ca pe un mic alcoolic, care reușește totuși să stea fără probleme într-un picior.

Keep Scrolling